Neo-centaurul...

Da... bucuria... e un lucru serios...

La fel și sănătatea. În zorii zilei mi-am amintit ce gânduri forță le dădeam studenților mei când se confruntau cu situații de criză - le spuneam: priviți copii și animalele... se îmbolnăvesc foarte repede și... se vindecă foarte repede... Am gândit cu putere sănătatea... căci... m-a scuturat din somn un frison de febră și și-a băgat gheara în gâtul meu durerea... E logic... de aș fi spus zilele trecute ce gâlgâia în mintea mea... i-ar fi durut pe alții mai rău decât pe mine... Apoi... gândul s-a îndreptat spre iapa mea, draga de ea, care mă așteaptă cu nerăbdare deja de câteva zile. I-am promis că ne revedem încurând... iar suflețelul ei... cu greu se desprinde de al meu la fiecare plecare. Cum aș putea să zac în pat și să o dezamăgesc. Așa că... până seara... m-am făcut bine!

E o claritate aparte în eter dar... și un mister care face ca toată herghelia să tresară și la cel mai mic fuior de vânt.

Mi-a luat exact un an să învăț să vorbesc sufleteasca cabalinelor. Era atât de clar că voința este cea care lucrează în comunicarea caninelor iar simțirea (în forma sa de senzație) în lumea felinelor. Caii - am realizat într-un târziu - ascultă de gânduri - senzații. Ce ușurare... pentru mine și pentru Sisi... că începem să ne înțelegem... că poate să-mi arate la mare distanță potențiale pericole iar eu... pot să gândesc liniștea care să-i cuprindă cele trei tone de mușchi mai ageri decât orice arc.

Trebuie să fi fost uluitor centaurul... dar și mai fascinantă este reîntâlnirea dintre om și animal... fiecare aducând cu drag... darul său... în sufletul celuilalt... (re)modelând personalitatea.

Cei mai fericiți din această, nouă, cunoaștere sunt studenții... Mica mea căluță, care a fost folosită ca animal de școală, m-a obligat să văd (și) frica din cei ce-și doresc să învețe și formidabila senzitivitate ascunsă într-un căpșor ce-și rumegă sârguincios și frenetic recompensele.

Curiozitatea... e primul semn de încredere / relaxare / vitalitate. Se pare că pom-pomul căciulii mele este ceva foarte interesant... dar... nu e comestibil...

Totul e rânduit cum se cuvine în această seară. Înaltul senin revelează luna nouă și primele astre. Norii, mai jos, acoperă grijuliu și blând sate și câmpii. Oameni și animale mișună prin gospodării.

Undeva... în pădure... se face omor... vânătorii își mai descarcă armele... uneori... Toate ființele necuvântătoare știu asta. Caii privesc cu îngrijorare și o undă de mare tristețe se revarsă din sufletele lor. Doar oamenii trec nepăsători și... bucuroși... 

După o baie de fân, ghidușă dar foarte serioasă, Sisi îmi arată ce e important de privit... dar îmi ascultă vocea căci știe deja că Eu îi sunt sprijin...