CARMEN VASILE

  Nebănuite sunt căile Domnului... Concertul de la Deva urma să fie, în mintea mea, o bună ocazie pentru a promova studenții cântăreți tineri și talentați, a consolida formația, a studia intensiv un repertoriu nou, a cânta muzică sacră în prima Duminică de Advent... Dar... a fost mult mai mult. Călugării franciscani Böjte Csaba și Főcze Imre Bonaventura ne-au primit cu darul ospitalității desăvârșite, cu blândețe sobră dar solară, cu suflete smerite dar înaltă demnitate, cu modestie personală dar bunăstare pentru oaspeți. După concert tinerii au petrecut câteva ore până în miez de noapte cu ale lor jocuri și povești... eu am răsfoit cu uimire și admirație paginile volumelor semnate de călugărul Böjte Csaba : Fereastră spre nesfârșit, Busolă spre nesfârșit, Dialog cu nesfârșitul, Iubirea e medicament nu recompensă. .. În fața unei asemenea personalități, care a dat o nouă șansă de viață la peste 1500 de copii, nu ai cum să nu te smerești, să cotrobăi retrospectiv prin propria ta viață

  S-au spus cuvinte frumoase despre cuvinte... S-au îmbogățit gânduri cu întrețeseri de imagini (evident poetice) și dispoziții sufletești (evident poetice)... Poetul Gheorghe Vidican, într-o manieră simplă și directă... dar foarte pretențioasă, a fost nucleu și impuls pentru a se întâlni (iar) atâtea persoane preocupate de literatură.  Privesc cu bucurie și admirație spre cei care se ocupă de capriciul necesar al cultivării limbii. Gestul darului uneii ființe cufundate în propria biografie pentru o ființă mult mai puțin perceptibilă și inefabilă este mereu impresionant pentru mine. Împreună cu pianistul Bogdán Bódis Ádám am împresurat și noi seara cu lieduri de compozitori români pe versuri din literatura română. De ce?... Pentru că am continuat ideea lui Gheorghe Vidican de a invita toți poeții orădeni la un cenaclu liric ad hoc. De ce Ádám?... Pentru că știe să respire... muzică... știe să simtă gândul cântărețului, să anticipeze intențiile dinamice... frazările... accentele... pauz

Totul a început cu o scurtă plimbare... Apoi... lacrimi... de înduioșare... Acum... pot spune că am un cal și calul meu are un om... Au trecut multe săptămâni până și-a deschis sufletul de cal pentru a mă primi în el cu adevărat, pentru a avea curajul să creadă că și în viața sa va exista un om care să vină cu iubire și bunătăți... Am învățat împreună să ne jucăm, să avem încredere una în alta, să avem răbdare una cu alta... eu și iapa mea...