Showing posts with label Cursuri. Show all posts
Showing posts with label Cursuri. Show all posts

29 March 2023

Future

Azi am întâlnit oameni frumoși într-un loc frumos: locul pe care îl visăm...

Azi am (re)întâlnit antreprenori abili care știu să provoace... atât cât e necesar pentru a genera un eveniment de succes, să ofere... atât cât e suficient pentru ca participanții să plece cu mințile stârnite și sufletele entuziasmate, să deschidă orizonturi... atât cât să prindă curaj fiece participant...

Da, selecția contează...
S-au întâlnit studenți, profesori, angajatori... într-un cadru dinamic, motivant.


Un fapt de viață valoros bine pus în valoare de organizatori... pornind de la concept, structură, PR, atenția la detalii (atât în sală cât și în pauza de cafea)...


 



13 January 2023

Artă și creație literară pentru o educație integrată

„Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar” M. Eminescu
Proiectul Artă și creație literară pentru o educație integrată își propune dezvoltarea interesului pentru artă și cultură în rândul elevilor. Potențarea creativității elevilor, dezvoltarea imaginației și sensibilității artistice fructificate în mod practic.







24 September 2022

Inovare socială la Predeal

Util, frumos, plăcut...
Cursul de Inovare socială (22-25 septembrie), proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, este finalizarea cursului de Competențe informatice susținut de Profesional Academy.

Hotel Orizont își merită cele 4 stele prin locația și facilitățile pe care le oferă.





 Cu amintiri plăcute și speranța de a urca iar în Bucegi... privesc dintr-o nouă perspectivă... dragii munți...

23 June 2022

Antreprenor pentru viitor / Coaching pentru carieră

Proiectul european Antreprenor pentru viitor câștigat de Universitatea din Oradea
pentru mine
a început așa... cu o plimbare prin campus... într-o zi cu soare... cu un schimb de vorbe și zâmbete cu o colegă (pe care o prețuiesc mult pentru tenacitate și implicare în munca și destinul profesional al studenților)...
... a continuat așa...
după cursuri de formarea formatorilor
întâlnirea cu Syékely Éva la aceeași catedră de coaching pentru carieră
provocare nouă / dinamică excelentă / valori comune împărtășite / susținere reciprocă
studenții mei (artiști) și studenții ei (filologi) au devenit studenții noștri...
deștept proiect & oameni de calitate care l-au gândit și pus în aplicare...

... una din finalități este parteneriatul extracurricular...
oameni care devin profesori pentru a deveni oameni 
profesioniști care împărtășesc cunoaștere oamenilor pentru a deveni profesioniști

 

24 March 2022

Muzica pentru cei mici și mari


Într-o zi cu soare am întâlnit un om frumos.
- Mă pregătesc să le prezint copiilor instrumentele muzicale, îmi povestea cu ochii sclipind de entuziasm.
- Ce interesant! Ce vârstă au? am întrebat-o.
- O... sunt în grupa mare la grădiniță. Știți eu sunt educatoare la Grădinița 56, cea căreia i se mai spune și „curcubeu”. 
Întâlnirea s-a aranjat ca de la sine, cu ușurință și repeziciune: 
- Desigur că voi veni cu mare drag să le vorbesc despre muzică. Chiar mai mult de atât, voi aduce cu mine și câțiva tineri deosebiți, i-am răspuns.
Așa am cunoscut-o pe doamna Valeria Prefunga, cu o bucurie aproape copilărească de a primi în dar evidența faptului că există oameni care forfotesc cu pasiune pentru a le oferi tot ce este mai bun celor ce le populează viața.



Ne-am dus deci, precum personajele din basme, în lumea basmelor.
Cât ai clipi ne-am trezit în fața a trei grupe de copilași curioși.
Am început a le vorbi celor mici despre muzica albinuțelor și greierașilor, a vântului care șuieră prin pădure, a păsărilor și animăluțelor, a pietrelor și apelor. 
Sunt uluitori! 
Au înțeles atât de repede că unele sunete sunt produse de aer iar altele prin lovirea sau frecarea unor obiecte...
Le-am cântat, ne-au cântat, am cântat împreună.
A fost o încântare!

p.s. Florile și emoticoanele cu îngerași sunt din partea lor iar zâmbetele largi (și) din partea absolventei mele care, am descoperit că este ca o a doua mamă pentru copilași fiind tot educatoare, tot acolo. Ce mai sincronicitate...