Șoapte de toamnă

șoapte de toamnă...

ascultă...

Cuib de zi

Cuib de zi de noiembrie

sub raze solare blânde și coapte...

Ce minunată e #muma #Terra

 Ziua... cuvintele îngăduie lumina cerului să treacă prin bolta materiei ruginite și ochiul omului să citească semnele văzduhului ce sunt goluri în substanța pământului...

Noaptea... spațiile - semne luminează însele prin puterea tehnologiei...

Ce bucurie să-l revăd pe

Liviu Mocan

și gândurile sale sculpturale arcuite între două petece de pământ verde, să-l ascult pe

Pavel Susara

într-un discurs în care traduce urechii minții ceea ce vede ochiul mai mult sau mai puțin adormit vederii și să mă joc în realitatea augmentată virtual de Andra Purdea...

#vernisaj #arcullimbiiromane #destin #nobil

Suport de curs pentru anul universitar 2020-2021

 Suportul de curs pentru disciplinele:

• Dramaturgie muzicală 
• Operă
• Practica artistică
• Coaching pentru carieră

Cascada Pământului / Cascada Cerului

La răspântia dintre cascada pământului și cascada ceriului...
Pe când luna-și întregește chipul în fața soarelui (mereu același față de Terra - căci este politicoasă, spunea cineva, și nu se întoarce cu spatele)...
Sufletul își pleacă genunchii în gest de venerație în fața vieții celei vii și naturii celei purtătoare de viață...

Sara pe deal...

Sara pe deal (M.E.) pe drumuri de munte (C.H)
fiorul misterului vieții se întrețese cu aerul reavăn...
Schimbare de paradigmă: de aici, de pe înaltul pământului poți contempla în aceeași imagine drumul de sus și drumul de jos / iar norii... care, acolo, jos... par a-și duce veacul în lumea idealurilor, ți se aștern la picioare aici, sus...
#bewell #besmart #begood

Campus UO

Într-un campus pustiu dar fermecător de frumos ca arhitectură și parc dendrologic... privesc retrospectiv anul universitar (singular și în contextul celor 25 petrecuți în UO) și încerc să deslușesc cu ochii minții următorul / următorii. Mă plimb minuțios prin fiecare loc pe care nu l-am mai vizitat din martie. Un sentiment ciudat își face loc spre sufletul meu din și prin eter precum un fuior magic din vechile basme populare românești... Se pare că arborii care mustesc abundent în seva vieții îmi recunosc ființa. Liniște... apoi contemplare... apoi catharsis (domol, discret, viețuit plenar doar lăuntric) - cât de profundă este nevoia de a fi perceput în esența ființei tale!... Aceasta este ziua în care, la sfârșit și început de capitol universitar, am mai învățat ceva la universitate.

La începutul anului universitar vă scriam #besmart - acum vă doresc #bewell! 🎶👩‍🎓👨‍🎓
#UO #universitateadinoradea #universitateaaltfel

– Hai să fugim în lume!

– Hai să fugim în lume!

– Dar eu nu am chef să ies nici până la alimentara de la colț...

Acesta este un banc! L-am citit azi pe Facebook. M-am gândit că este emblematic pentru noi... dar... m-am abținut, încă, să-(ți)l trimit...

Pauză... de gândire... de frământare... Aha, deci te-ai apucat să scrii!?... De ce? Pentru ce? Îi vei trimite? Vei scrie cu regularitate? Va fi un roman? Va fi un studiu biografic? Va fi un suport de curs... al iubirii? Va fi un studiu? Va fi un act de terapie? O... da... este nevoie de vindecare... de vindecare de tine... de noi... poate de fanteziile atât de frumoase care mi-au animat sufletul... Îți voi scrie ție? Mă voi plasa ca narațiune într-un spațiu al observatorului... poate al îngerului?... Ce înseamnă asta? Dorință de distanțare? Dorință / nevoie de a privi lucrurile cu superioritate dintr-un plan în care nu (mai) pot răni sufletul? Dar dacă îți scriu direct? Este scrisul un surogat de tine? Sau mă ascund după cuvintele-obiect, mult prea docile, pentru a evita reacțiile tale emoționale, care, sper să recunoști, sunt sofisticate, ilogice și, de multe ori chinuitoare... Pauză... da... știu îți va lua și ție timp să măsori acest gând, să te distanțezi, îmbufnezi – argumentând gândirea logică și comportamentele sociale obediente care decurg din aceasta – îmblânzești, străbătut de fiorul... acel fior căruia i-ai dat atâtea nume și l-ai chinuit sub lupa observării și gândirii ca pe un animal nevrotizat în laboratoarele de testare a leacurilor chimice pentru oameni.

Plouă... prin toate ferestrele deschise ale apartamentului - sanctuar... natura respiră suculent spre mine... în timp ce țara este colorată în coduri...

Cred că voi face din toate câte un pic... ca-n viață... sau o delicioasă shaormă dar fără carne căci sabotez (delicat) finanțarea crimei organizate și necrofagia! Aici ar prinde bine un emoticon în care... 😉. Așa! Mi-a fost mai ușor să-l scanez decât să-l descriu. Da, dar shaorma[1] este un dish bazat pe carne! Ei bine, se poate și fără dar cu toate celelalte. Cu câțiva ani în urmă s-a făcut un rând în urma mea la o benzinărie care, rândul nu benzinăria, în scurt timp s-a transformat în public buimac și participativ, când am cerut vânzătoarei un sandwich cu carne fără carne... Eram după câteva sute de km conduși și mă mai așteptau alte câteva sute. Încă eram în psihologia șoferului de cursă lungă care știe să se bazeze pe reflexele și ghidușiile partenerilor de trafic, adică ne înțelegem noi, dacă nu din semnalizare (not my case), din situația dată și o dregem din mers. Dar... vânzătoarea nu era un șofer experimentat și nu pricepea că lucrurile pot fi chiar dacă nu sunt... Corul șoferilor (format instant în spatele meu) suna eterogen, așa cum îi șade bine muzicii moderne: – scoateți carnea din sandwich-ul de pe raft. – Dar nu am sandwich fără carne și nu pot să vă încasez altă sumă, suna firav vocea de o înduioșătoare naivitate a vânzătoarei. Am intervenit eu cu un solo percutant: – Dați-mi, vă rog, un sandwish cu carne! Fața vânzătoarei s-a înseninat brusc. Pauză. A luat sandwich-ul de pe raft, mi-a spus cât costă, am scos cardul la vedere în semn de accept al prețului. Am continuat: – Scoateți carnea din el sau o voi face eu! Pauză. Privire contrariat-furibundă, ca în desenele animate japoneze, din partea vânzătoarei (desigur), în timp ce corul din spatele meu scotea sunete de relaxare ca după diluarea unui ambuteiaj.

Cam așa e și iubirea noastră...

Acum mă înțelegi, nu-i așa?

---

[1] https://dexonline.ro/definitie/shaorma

Natura Umană / Natura Pământului

Cum ar fi să ne vindecăm... rănile sufletului îmbăindu-ne natura umană în natura pământului?... 🌼
How would it be to heal our wounded souls by emerging our Human nature in the Earth nature?

Ultra Real

De data aceasta a fost @ULTRA REAL!

Așa spune el, Dorel Găină, sărbătoritul, artistul, visătorul, ”barocul apocaliptic” - așa cum l-am numit acum 25 de ani...

La fel de bine putea să fie și pseudo-real sau supra-real (a... asta nu că e deja arvunită) sau... orice altceva decât suntem noi obișnuiți să numim ”realitate”... căci așa e lumea imaginată de el, vărsătorul, poetul... A... ne-a amenințat că urmează și de data aceasta o însoțire cu poeme a imaginilor.

Așa-i că te-ai fi fâstâcit un pic dacă dădeam tonul de ”La mulți ani” în timpul vernisajului?...

Căci ”ce ciudat, ce bizar, ce coincidență”... vernisajul realității doreliene a fost chiar party-ul de ziua de naștere.

Fii ferice și veșnic tânăr, prieten drag!

Dorel Găină, Carmen Vasile
vernnisaj ULTRA - REAL

Dorel Găină, Carmen Vasile
vernnisaj ULTRA - REAL

Campus UO

Campusul UO strălucesște în splendoare în ultimele zile de predare din primul semestru.

Fii sclipitor și ușor în sesiune așa cum îți strălucește natura!

*

The UO campus is glowing in splendor in the last teaching days of the first semester.

Be bright and light in the session time as the nature is shining to you!

#universitateadinoradea #UO #universitateaaltfel #uocampus

@https://www.facebook.com/dr.carmen.vasile
@https://www.facebook.com/CarmenVasile.art/
@https://www.facebook.com/universitateaaltfel/

Prelungiri...

Iți ating ușor buzele a sărut

Te înfiori

Căci nu sunt buze de carne... sunt prelungiri de răni de suflet...

Câtă sete poartă în crăpăturile moi, resemnate...

Încă se învăpăie focul de mult ascuns în uitare tainică...

Tac...

Te privesc cu sufletul... cu înduioșarea dorului înecat... topit în lacrimi ce curg spre înăuntru... molcom...

Sâmbătă dimineața... prima zi din constelația Vărsător... corpul mă îmbie spre un ”grasse matinée”... gândul mă zorește spre sesiunea de modelaj în cereale susținut de un plastician din Germania specializat în arta curativă...

Atmosferă de atelier... foșnetul cretei cerate pe foile primelor schițe face parte din acea liniște aparte care înghite hulpav fervoarea descoperirii unui nou joc al minții. Nu suntem mulți oamenii la număr... totuși încăperea este plină cu prezența noastră... într-un fel aparte. Contemplăm... retușăm... apoi ne ajung din urmă cuvintele... unele domoale, altele chicotite... Prefer să rămân învăluită în tăcere și să observ... planul îmi este zădărnicit de curiozitatea amabilă a unui domn. Îmi vorbește despre cercetarea sa de 40 de ani în transpunerea intervalelor muzicale, prin coduri numerice, în forme / îi vorbesc despre cimatică... îmi vorbește despre muzicieni și plasticieni clujeni (figuri proeminente) / îi vorbesc despre aceeași...

Amândoi eram curioși cine este partenerul de conversație... nici unul din noi nu s-a prezentat... probabil pentru că aveam senzația că s-ar cuveni să ne cunoaștem... Voalul misterului a fost ridicat de amfitrioana locului care s-a apropiat de noi cu nonșalanță... atingând suplu conversația cu un... ”a fost la concertul tău de la muzeu”... fața i se transfigurează ca și atins de o baghetă magică... mă privește cu atenție, își mijește ochii în încercarea de a o vedea în mine pe cea de atunci de pe scenă... se minunează în sinea lui... sunt și nu sunt aceeași... îi zâmbesc înțelegător și ușor pișcăcios...

Formăm un grup și mergem la muzeu să vedem cele două lucrări monumentale expuse. Îl descopăr cu această ocazie pe interlocutorul meu ca fiind pictorul Valovits László… îmi autoacord același zâmbet înțelegător și… pișcăcios…

Mi se dezvăluire și îmi cere să îl descopăr: efect de neorealism (privit de la distanță) realizat prin tehnică pointilistă (privită din apropiere), cromatică impresionistă (privită de la distanță) obținută printr-o elaborare minuțioasă a mii de linii și puncte de culori distincte pe care ochiul le citește ca fiind nuanțe numai la o anumită depărtare… lumina / luminozitatea… călăuzirea privirii prin jocul formelor…

Mi-am amintit: cu ceva vreme în urmă mi-era foame… acum era mult prea târziu pentru micul dejun, chiar și pentru prânz… iar stomacul pare să fi ațipit… mă retrag totuși, val-vârtej, precum cenușăreasa în toiul balului (dar cu ambele botine)…