Iubirea pură...

Undeva... un suflet pur... mă așteaptă cu iubire pură...

Cât de motivantă e iubirea... acea iubire care e dincolo de pasiune... dincolo de compasiune... Lucrează în și între ființe... dă formă comportamentelor și bolții cerești... Da... înclin să cred că feeria celestă din această seară este expresia sau / inspirația pentru misterul întrețesut între cele văzute și nevăzute...

E liniște în herghelie... și curiozitate... acea atenție alertă care scânteiază, parcă, din priviri...

Se spune despre cai că, neavând musculatură facială, nu pot exprima emoții... dar... cine gândește așa... nu știe prea multe despre celelalte limbaje... Formele în care își preling siluetele în asfințit par atât de liniștite și molcome... dar... inimile pulsează mult mai rapid... entuziasmul pentru ceva neștiut (de mine) biciuiește invizibil sistemul nervos... mai ascuțit decât o lamă de ras...

Sisi a venit în galop la mine... A adus cu ea toată herghelia... Acum e fericită... Odată cu fericirea ei crește și fericirea mea... precum două oglinzi așezate una în fața celeilalte...

La un moment dat... ceva se furișează în sufletul meu. Senzația este foarte cunoscută, totuși, mă surprinde de fiecare dată. E ca o ușoară atingere pe umăr a unui prieten doar că se întâmplă în tainița sufletului. Ridic privirea involuntar spre locul de unde irumpe senzația. E luna... Era acolo și înainte. Ochii o percepeau... Oare de ce abia acum, într-un moment atât de bine definit, mă cuprinde în unda ei? Am rămas împreună tot timpul... veghind asupra iepei ce s-a apucat să pască molcom după ce și-a făcut benevol exercițiile de pas, trap, urmărire cu schimbare de direcție și dinamică... fără bici... fără lonjă... doar așa... de drag...

Oare cum se nasc formele? Este o substanță care are o anumită masă, densitate, intenție, inteligență care se extinde până la un anumit loc într-un anumit mod... sau este un tipar clar (arhetip) umplut de substanță?...

În doar câteva zeci de minute... același cer... conturează în fața ochilor picturi atât de diferite... Să fie vântul care mișcă norii?... să fie saturația de apă din atmosferă care preia razele solare și descompune lumina în rafinate nuanțe?... să fie particulele de praf (și te mai miri ce) din aer sau... sunt dispoziții sufletești ale ființelor locului care se joacă cu substanțele în dansul lor celest?

Am putea spune că este neo-pictură... dar... de fapt... pictura este neo-natura...

Cert este că sufletul omului și necuvântătoarelor recunoaște limbajul... atât de intim rostit... și se bucură în taină...