Despre soare... și despre cei de sub El...

 Azi...

Ar fi trebuit să fie despre El, despre Soare.

Încă de dimineață mi-am făcut vocalizele mentale pentru lustruirea cuvintelor din a doua noapte sfântă.

M-am dichisit toată ziua și am pornit ca la o întâlnire foarte importantă... cu un ușor frison care-mi picura neliniște de gheață în vene: și dacă îl ratezi? și dacă... până ajungi se va înnora? și dacă nu ai făcut totul pentru celesta întâlnire?

Am ajuns!

El, strălucitor mă aștepta pe cer. Ce ușurare.

Era tot acolo și în oraș. Mi-a scăldat pupilele de cu dimineață în speranțe aurii. Totuși... a trebuit să fug dintre oameni pentru a-L putea întâlni...

Cu toate astea... azi... a fost mai mult despre aer și cer, despre curăție și claritate, despre eleganță și sobrietate.

Ca o amintire a viscolului sever de ieri, o undă rece și bine articulată de aer alerga peste câmpuri precum o cavalerie ușoară aeriană cu un gest autoritar prin care-și revalida victoria asupra pâclei cenușii cu care a trudit năpraznic toată noaptea. Norii sunt risipiți te miri pe unde.

Privirea se poate odihni în depărtări: totul e clar! Totul e în bună rânduială!

Pășim încet spre pădure.

Umbrele noastre sunt cât pășunea - gândurile cât universul!

Doar sufletul se mai chircește sub povara timpurilor. E la fel de alert precum caii. 

Pădurea cea veche... de atâtea ori cutreierată... ne așteptă cu noi hieroglife imposibil de descifrat. Mă minunez de elaborata caligrafie... îmi amintesc de mitologica creangă de aur... apoi pășesc Înăuntru. Un foșnet domol și plenar ne întâmpină apoi se lasă liniștea... o liniște atât de strălucitoare încât dă glas răsfirat păsărilor.

Calul își înviorează pașii la vederea smocurilor de iarbă fragedă. Să fie prevestitoare de primăvară? Verdele e prea intens pentru asta. Să fie rămășiță de toamnă? Vitalitatea e prea mare pentru asta. Insule de viață din răspântia timpurilor picură speranță și entuziasm în sufletele noastre.

- Hai să ne bucurăm!

- Hai să stăm în liniște în pădure! - îi spun ferm și calm.

- Dar cum se face asta? Până acum eu am trecut pe aici, ori în galop către casă, ori cu treaba pe care mi-au impus-o alții - suflă a oftat scuturându-și grumazul.

- Stai! Hooo... Doar stai! Vom învăța împreună!

Frământăm noroaie cu pașii dar privirile și sufletele sunt ațintite spre întinderea liniștită ce ni se oferă precum o masă bogată în bucate primenitoare.

A fost și despre tipare, noutăți și frici. Vechii prieteni, în straie noi, arată ca și coborâți din nave spațiale. Herghelia a ciulit urechile până la cer apoi a luat-o la goană. Hai să ne jucăm! - s-au avântat ogarii. La capătul pășunii frica a transformat fuga în atac: încomații și-au pironit capetele amenințător în pământ și au pornit a o turmă de tauri furibunzi la confruntarea spaimei de moarte. Hai să ne jucăm! - au schimbat direcția ogarii. Prindeți-ne... dacă puteți. Și-au alergat cu toată bucuria în zig-zaguri halucinante. Au obosit și unii și alții. S-au oprit să-și tragă sufletul sub privirile mele uluite. O iapă cu nume de operă s-a apropiat cu mare precauție de câine. - Mi se pare că te cunosc! - și-a bulbucat ochii. - Evident că mă cunoști! - i-a răspuns întinzându-și capul. Suntem prieteni de mai bine de un an. Cele două năsucuri s-au apropiat, s-au atins, s-au recunoscut. - Totul e în bună ordine - a suspinat ea către herghelia care a început să pască de parcă totul ar fi fost un vis.

Cineva... undeva... sigur se amuză și pe seama tălâmbelor mele frici...

Doar liniștea... e firesc de sfântă...

 E simplu...

E Crăciun!
Viscolul biciuie coama cailor; se izbește în tâmple ce se arcuiesc iscoditor în zare.
- E doar vântul - i-am șoptit blând.
- Nu, sunt vremurile ce rostogolesc bulgări de aer și spaime în orizont - mi-a scânteiat din priviri.
În griul şuierător, despuiat de omăt se strecoară discret o neobișnuită pace.
Cât de maiestos-sever ne vorbește cerul...
Pășim ușor pe drum. Eu, domol înainte. Ea, cu sufletul cuibărit în amprenta pașilor mei.
Herghelia zguduie pământul în valuri de galop nebun... de-a valma cu vântul și ogarii.
Totul e un joc.
Doar liniștea... e firesc de sfântă...
Sărbători binecuvântate!

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge...

Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării...

Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet...

Inima pulsează a exaltare...

E liniște...

E bine...

Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența...

Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea...

Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

 

 

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră...

E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele...

Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om...

Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc...

Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas...

E simplu... e frumos...

Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător...

Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem...

Încă e un lucru serios să fii fericit...

Încă învățăm arta compasiunii...

Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine...

Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui...

www.kangooclub.ro / www.radio.zu

E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună...

Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

 

Călătorind în timp prin timp...

Bucuria e... undeva tupilată în câteva momente aproape furate de liniște în și prin vacarmul lumii...

Călătorind prin cotloanele timpului... în scurte momente de dezmeticire din voluptoasa centrifugă de destine... caști ochii la frumos ca o nou descoperită... de mult folosită valență a utilului...

 

 

Despre viață 1

 

Cât de interesantă e... viața... atunci când... nu e interesantă...

Pe-un picior de plai...

 

Undeva, în inima munților apuseni... preț de o mică bucată de timp, împletind curiozitatea și pioșenia, am poposit în locul unde s-a născut Crăișorul munților...

Simplitatea și curățenia sunt calități atât de trebuincioase și pentru sufletul omului...

Se spune că a lăsat în urma sa doar două obiecte: fluierul și sabia...

Pe mine mă interesează fluierul... plasat elegant într-un colț aproape antropomorf... 

Vatra... prima vatră deschisă...

Oare cum era atmosfera în odaia în care puteai simți îndeaproape ființa de căldură și lumină a focului?...

Frumos loc și-a găsit de a veni pe lume...

workout & work out

 

După o perioadă luuuuungă și intensă de muncă intelectuală... e timpul să lucrăm și asupra inteligenței corporale...

Hai să gândim (și) în afara tiparelor!

Hai să fim inventivi!

Hai să ne bucurăm: #bucurieînmișcare 

Future

Azi am întâlnit oameni frumoși într-un loc frumos: locul pe care îl visăm...

Azi am (re)întâlnit antreprenori abili care știu să provoace... atât cât e necesar pentru a genera un eveniment de succes, să ofere... atât cât e suficient pentru ca participanții să plece cu mințile stârnite și sufletele entuziasmate, să deschidă orizonturi... atât cât să prindă curaj fiece participant...

Da, selecția contează...

S-au întâlnit studenți, profesori, angajatori... într-un cadru dinamic, motivant.

Un fapt de viață valoros bine pus în valoare de organizatori... pornind de la concept, structură, PR, atenția la detalii (atât în sală cât și în pauza de cafea)...

 

Ziua internațională a poeziei

O sală plină cu poeți...

Oameni ce plăsmuiesc imagini în cuvinte...

Oameni ce întrețes vise cu viețuiri... 

Oameni ce voiesc a se desprinde - fie și timp / netimp de un catren - din terna încarcerare a utilului cotidian...

Oameni ce-și pitesc sufletele a ascultare...

În acest spațiu liric contemporan am prelungit cuvintele în muzică prin liedurile lui Tiberiu Brediceanu: Cântă puiul cucului, Cine m-aude cântând, Păsărică, mută-ți cuibul, Cât e muntele de-nalt, Miorița III, Pe sub flori mă legănai, Doina Stăncuței. Ca de obicei, pianistul Bogdán Bódis Ádám a găsit cel mai rafinat mod de a acompania melosul aparte a doinelor compuse pe versuri populare. 

Dacă nu ar exista Gheorghe Vidican... ar trebui inventat...

Omul - instituție reușește cu o sârguință de invidiat să aducă împreună toate generațiile cu toate aspirațiile poetice, să le dea glas într-un context elevat și valoros. Cu voce aspră dar inimă blândă e dedicat poeziei și semenilor... Iată... un om frumos!

Serata lirică autentică a început după ce formalitatea evenimentului oficial s-a topit în discuții personale, după ce toate felicitările - sincere și de complezență - au fost rostite, după ce toate pozele au fost făcute... Povești de viață personale evocate cu savoare s-au împletit cu lecturi, recitări și doiniri...

Azi... ziua și noaptea sunt egale... Iar noi... în egală măsură ne-am viețuit aflarea pe pământ și în metaforă... 

 

Privind netimpul...