Știați că… George Enescu a fost un mare iubitor de animale, iar câinele său, Mutzerli, a fost un companion deosebit de apropiat. Mutzerli l-a însoțit pe Enescu în ultimele sale clipe, fiind singurul său tovarăș în momentul decesului, în mai 1955, la Paris. O fotografie emoționantă îi surprinde împreună pe patul de spital, evidențiind legătura profundă dintre cei doi.(historic.ro)
Înainte de Mutzerli, Enescu a avut și alte animale de companie, inclusiv câini și pisici, care i-au fost alături în diverse perioade ale vieții sale. De asemenea, se știe că Enescu iubea natura și animalele, fiind inspirat de sunetele lor în compozițiile sale.
*
Câini:
Enescu iubea foarte mult câinii și avea unul sau mai mulți câini care îl însoțeau acasă sau chiar la repetiții și plimbări. Unele relatări spun că îi plăcea să ia cu el câinii chiar și la Paris.
Pisici:
Pisicile erau de asemenea prezente în casele lui, adesea însoțindu-l în timp ce exersa la pian sau vioară. Una dintre pisici i-a inspirat chiar improvizații muzicale, potrivit anecdotelor.
Păsări:
Nu avea păsări ca animale de companie, dar le iubea și observa cu mare atenție cântecul lor. În grădina sa din Sinaia sau în alte locuri, trilurile păsărilor îl inspirau pentru compoziții.
Alte animale:
În vizitele la ferme sau în mediul rural, Enescu se interesa de comportamentul diferitelor animale – cai, vaci, găini – și se spune că imita sunetele lor pentru a crea idei muzicale sau doar de amuzament.
*
Există câteva anecdote și povești simpatice despre George Enescu și relația lui cu animalele, care scot în evidență latura lui umană și jucăușă, mai puțin cunoscută decât geniul său muzical. Iată câteva:
Prietenii necuvântători: Se spune că Enescu iubea foarte mult câinii și pisicile. În grădina casei sale din Sinaia sau în alte reședințe, avea adesea animale care îl însoțeau pe parcursul zilei. Era obiceiul să le vorbească și să le trateze cu o răbdare ieșită din comun – parcă le-ar fi considerat colegi de orchestră.
Pisica muziciană: Se spune că Enescu avea o pisică care nu ezita să se așeze pe clapele pianului în timpul repetițiilor. În loc să se supere, Enescu integra uneori “notele” produse de pisică în improvizațiile sale, considerând că sunetele neobișnuite adăugau un farmec aparte muzicii.
Câine acompaniator: Într-o perioadă petrecută la Paris, Enescu obișnuia să ia cu el câinele la repetiții. Se povestește că animalul stătea lângă vioara sa și chiar părea să reacționeze la intensitatea sau dinamica muzicii, lătrând ușor când ritmul devenea prea alert.
Vraja păsărilor: În grădina casei sale din Sinaia, Enescu observa frecvent păsările cântând. Odată, inspirat de trilurile lor, a compus rapid o mică piesă la vioară chiar acolo, spre uimirea musafirilor care l-au văzut transcriuând cântecul păsărilor direct pe hârtie.
Experimente sonore cu animale: În timpul unei vizite la o fermă, Enescu a observat sunetele produse de animalele de fermă și a început să imite cu vocea sa ritmurile și timbrele găinilor, vacilor sau cailor. Prietenii spun că a făcut o mică “orchestră animală improvizată”, pe care o dirija cu gesturi amuzante.
Dragoste pentru căței pierduți: Se povestește că, pe străzile Parisului, Enescu nu trecea pe lângă un câine vagabond fără să îl mângâie sau să îl ia puțin cu el. Într-o zi, un prieten i-a spus: „George, câinele tău e mai celebru decât tine printre patrupede!” – ceea ce l-a făcut să râdă cu poftă.
Învățând de la natură: Există relatări că Enescu se inspira din sunetele naturii – păsările, animalele de la țară – pentru ritmuri și fraze muzicale. Odată, muzica unei păsări cântătoare l-a inspirat să compună o frază melodică neobișnuită, pe care a transcris-o imediat.
Animalele ca spectatori: Se spune că, atunci când repeta la pian sau la vioară, uneori animalele lui se adunau în jurul instrumentului, “ascultând” cu atenție. Enescu părea să considere prezența lor o companie plăcută și un fel de critic natural.
Umor cu animale: Se povestește că, într-o zi, o pisică s-a urcat pe vioara sa în timp ce exersa și a fost atât de amuzant încât Enescu a trebuit să se oprească din cântat pentru a o lua în brațe, râzând de situație.
Sensibilitate și empatie: Chiar în călătoriile sale prin Europa, Enescu era atent la animalele străzii sau la cele aflate în grădini zoologice, fascinat de comportamentul lor și de modul în care reacționau la sunete
*
George Enescu (1881–1955) a fost un compozitor, violonist, pianist, dirijor și profesor român, considerat cel mai mare muzician al României. A fost un copil minune, studiind la Conservatorul din Viena și mai târziu la Conservatorul din Paris, unde s-a remarcat atât ca interpret, cât și ca compozitor.
Compoziții: A scris simfonii, muzică de cameră, opere, lucrări corale și piese solo. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt Rapsodiile Române, care reflectă influențe din muzica folclorică românească.
Stil: Enescu a combinat elemente folclorice românești cu tradițiile muzicii clasice europene târzii romantice și ale începutului de secol XX. Muzica sa se remarcă prin armonii bogate, texturi complexe și ritmuri sofisticate.
Interpretare: A fost un violonist excepțional, apreciat pentru tehnica și expresivitatea sa. De asemenea, a dirijat mari orchestre europene.
Pedagogie: Printre elevii săi s-a numărat renumitul violonist Yehudi Menuhin, ceea ce arată influența sa ca profesor.Moștenire: România îl cinstește prin Festivalul Internațional George Enescu, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică clasică din Europa de Est, și prin Concursul Internațional George Enescu pentru tineri muzicieni.
.jpg)
.jpg)
sursa: internet
*
#PetFriendlyArtists for #PetFriendlyCity
#ArtiștiIubitorideAnimale
#CuriozitățiDinLumeaOperei
No comments:
Post a Comment