Skip to main content

Caligrafii solare

 04.01.2022. A patra zi cu soare

Fotografia = scrierea cu lumină...
Azi am ieșit să privesc nuanțele de lumină. Prea ne-am obișnuit să privim nuanțele de culori și clar-obscururi. Cum ar fi să facem diferența dintre o strălucire caldă și una rece, dintre o luminozitate generoasă ce deschide spațiul și una ternă, dintre bulgării pufoși de aur ce plutesc în eter și zglobiile steluțe argintii... și mai câte și mai câte?...
Cum ar fi să ne măsurăm semenii după lumina din ochi și suflete și nu după sumbrele umbre?...

Omule, ieși în fiece zi și zâmbește la Soare...
Zâmbește cu toată fața, cu tot sufletul, cu toată viața...
Iar de va fi să sufle vântul, căci pe culme vântul suflă mereu mai tare, cu atât mai bine căci zâmbetul soarelui se va fi fost impregnat și mai profund în ființa ta iar truda ta va fi dăruită celor patru zări...

O altă zi, o altă poveste de doi...
Undeva, pe o pajiște păscută de mioare... silueta a două tufe ce se bucură împreună de viață se profilează pe ecranul cerului proaspăt curățat de vânt și ploaie și înnoitul an... 

Dacă Iubirea ar putea fi pictată... 
poate că ar fi precum îmbrățișarea soarelui ce se revarsă în căldură și luminozități discrete, 
atât de fine încât pătrund cu ușurință până în cel mai tainic lăcaș al inimii...

De-ar fi doar el, mesteacănul... ar fi o frumoasă poveste depănată ca un străvechi fuior...
De-ar fi doar el, cerul... ar fi o reconfortantă meditație Zen...
Dar sunt doi... împreună, două singularități magnific întrețesute..

Poate... poate că norii sunt gestualitatea soarelui...
Poate că... Sufletul Pământului ni se revelează prin caligrafii... solare plămădite cu nori...
Focul ce scrie pe Pământ cu Apă...

Undeva, în orizont căldarea unui deal se îmbie clar vederii...
Mioarele pasc nestingherite în apropiere, oamenii forfotesc frenetic în vale...
Ce știu ele?... Ce la pasă lor?...
Dar soarele ce-mi stă în spate îmi cunoaște gândul...

Poate că bătrânul copac locuit de vâsc 
și-a pregătit zeci de ani aplecarea pentru acest magnific salut al soarelui...
sau, poate, și-a încovoiat spinarea de prea multe reverențe pe parcursul timpurilor...
Ce privilegiu să pot contempla misterioasa întâlnire...

Comments

Popular posts from this blog

Omul: Sunetul Viu

2011 03 18 Vineri TVS ora 18:30 – 19:20 reluare: Sâmbătă 2011 03 19 ora 17:00 - 17:50 / Duminică 2011 03 20 ora 15:00 - 15:50 / Luni 2011 03 21 ora 16:30 - 17:20 Ramona Novicov * Carmen Vasile EMISIUNE TV ARTEFACTE OMUL: SUNETUL VIU Ramona Novicov * Carmen Vasile Invitat: Conf.univ. Dr. CARMEN VASILE Realizator: Conf.univ. Dr. RAMONA NOVICOV Monoopera este un gen nou al spectacolului de operă, în care un singur interpret întruchipează, într-un spaţiu imaginativ, toate personajele. În mod similar, în teatru, această tendinţă de esenţializare a dat naştere monodramei. În ultimii 20 de ani compozitorul EDE TER ÉNYI şi-a dedicat o bună parte din energia creatoare prefigurării acestui gen nou muzical transformând în gânduri muzicale teme care acoperă un vast spaţiu geografic (Japonia – Dincolo de tăcere, Flori Japoneze , India – Mahabharata , Grecia – Sărbătorile lui Ulise , România – Noul Adam , Germania – MephistoFaust , Italia – Divina Comedie , Franţa – Pov

Despre viață 1

  Cât de interesantă e... viața... atunci când... nu e interesantă...

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...