Prefigurarea unui nou gen al teatrului muzical
2004
50 exemplare
155 pagini
suport: hârtie
format: 14,8 x 21 cm
carte ştiinţifică
Lucrarea abordează un nou gen de operă: monoopera. Această denumire apare tot mai des în viaţa muzicală de astăzi, acoperind o zonă impresionantă de lucrări care în mod concentrat se rezumă la un singur personaj şi la o durată de timp de o oră. Acţiunea dramatică propriu-zisă se petrece pe scena sufletului personajului. Această acţiune însă este ecranizată prin mijloace vizuale (mimica, gestica, mişcarea corporală), prin formule auditive (intonaţia vocii umane, efecte sonore) şi prin obiecte auxiliare care, de foarte multe ori, devin chiar personaje. Cel mai important aspect al monooperei este prezenţa omului pe scenă creând o complexă atmosferă dramatică prin deschiderea canalelor comunicative dintre public şi actor spre subconştient, respectiv supraconştient. În acest dialog personajul principal al desfăşurării dramei devine însuşi publicul.
În literatura teatrală, monodrama conturează de mai multe secole aspectele caracteristice ale dramei camerale şi ale psihodramei. În mod firesc fiecare piesă teatrală are un strat puternic psihologic gândit şi realizat. Psihodrama însă, reduce la minim elementele teatrale, evidenţiind prin excelenţă procesele psihologice şi acţiunile sufletului. Fenomenele legate de psihodramă în secolul XX au pătruns în lumea subconştientului, a viselor, a imaginarului.
Din monodramă s-a născut melodrama, respectiv monodrama muzicală, genuri foarte cultivate în muzica secolului XIX. Muzica romantică a pregătit aceste genuri pentru experimentele muzicale din secolul al XX-lea. Procesul este absolut firesc şi rezultatul: monoopera îndeplineşte condiţiile de gen muzical echivalent monodramei. Primele realizări în cadrul secolului XX privind monoopera apar împreună cu crearea muzicii moderne ca limbaj, ca structură, ca genuri noi muzicale. În 1909 Schoenberg scrie opera Erwartung, realizând prototipul monooperei. Este firească delimitarea acestui gen prin cuvântul monodramă. Peste 50 de ani Poulenc, în La voix humaine, continuă şi dezvoltă ideea monooperei. În a doua jumătate a secolului, Telefonul de Menotti şi o serie de alte piese asemănătoare dau genului nu numai viabilitate dar şi o mare diversificare.
Autoarea urmăreşte în mod sistematic problematica de concept compoziţional şi regizoral şi propune un studiu al dramaturgiei piesei şi personajului central pornind de la date generale – geneza lucrării, tema, subiectul, locul şi timpul acţiunii, libretul – până la elaborarea unui concept regizoral complex.
Cuprins
Prefaţă | 7 |
1. Erwartung prima monooperă expresionistă | 9 |
2. Schoenberg, Pappenheim, Freud - creatorii monodramei Erwartung | 15 |
2.1 Arnold Schoenberg | 15 |
2.2 Marie Pappenheim | 19 |
2.3 Sigmund Freud septembrie | 20 |
3. Structura dramaturgică inovatoare a monooperei Erwartung | 24 |
3.1 Acţiunea generată de imaginarului subconştient | 22 |
3.2 Scenele – tablou şi segmentele dramaturgice | 27 |
3.3 Leitmotivele | 85 |
4. Die Frau – de la studiu de caz psihiatric la personaj de operă | 105 |
4.1 Cazul „Dora” | 105 |
4.2 Cazul „Anna O” | 107 |
4.3 Die Frau | 108 |
5. Interpretarea regizorală a simbolurilor | 114 |
5.1 Interpretarea simbolurilor | 114 |
5.2 Exprimarea nonfigurativă a universului proiectat mental de personajul protagonist | 126 |
Note | 130 |
Bibliografie | 147 |
Indice de ilustraţii | 153 |
Comments
Post a Comment