CARMEN VASILE

  La cumpănă dintre ani... Oamenii se bucură în lumea strălucitoare a orașului... Plugușorul se pornește și trosnește și pocnește... Sissy tresare la fiecare bubuitură ce-și croiește drum prin eter până în lumea așezată a liniștii... Urechi lungite de ciuleală, ochi sclipitori de scrutare intensă a nevăzutului... musculatură încordată până la ultima fibră... îmi picură în vene fiorul înghețat al pericolului. Mă opresc cu fermitate și blândețe. Acesta e momentul - mi-am zis - să învățăm ceva nou: de mii de ani oamenii alungă timpul învechit cu zgomote asurzitoare... hai să ne eliberăm de demonul fricii cu forță sufletească blândă! Îmi relaxez postura, las umerii jos, îi dau timp să mă imite. Aștept... Cu gesturi timide și ezitante îmi urmează exemplul și își lasă capul jos. Îi tremură piciorul: ar vrea să fugă din fața pericolului dar rămâne... rămâne cu mine... Pășim înainte... încet... calm... recâștigându-ne liniștea cu trudă aproape la fiecare pas... În ultimele sale ore, spirit...

 Azi... Ar fi trebuit să fie despre El, despre Soare. Încă de dimineață mi-am făcut vocalizele mentale pentru lustruirea cuvintelor din a doua noapte sfântă. M-am dichisit toată ziua și am pornit ca la o întâlnire foarte importantă... cu un ușor frison care-mi picura neliniște de gheață în vene: și dacă îl ratezi? și dacă... până ajungi se va înnora? și dacă nu ai făcut totul pentru celesta întâlnire? Am ajuns! El, strălucitor mă aștepta pe cer. Ce ușurare. Era tot acolo și în oraș. Mi-a scăldat pupilele de cu dimineață în speranțe aurii. Totuși... a trebuit să fug dintre oameni pentru a-L putea întâlni... Cu toate astea... azi... a fost mai mult despre aer și cer, despre curăție și claritate, despre eleganță și sobrietate. Ca o amintire a viscolului sever de ieri, o undă rece și bine articulată de aer alerga peste câmpuri precum o cavalerie ușoară aeriană cu un gest autoritar prin care-și revalida victoria asupra pâclei cenușii cu care a trudit năpraznic toată noaptea. Norii sunt ...

  E simplu... E Crăciun! Viscolul biciuie coama cailor; se izbește în tâmple ce se arcuiesc iscoditor în zare. - E doar vântul - i-am șoptit blând. - Nu, sunt vremurile ce rostogolesc bulgări de aer și spaime în orizont - mi-a scânteiat din priviri. În griul şuierător, despuiat de omăt se strecoară discret o neobișnuită pace. Cât de maiestos-sever ne vorbește cerul... Pășim ușor pe drum. Eu, domol înainte. Ea, cu sufletul cuibărit în amprenta pașilor mei. Herghelia zguduie pământul în valuri de galop nebun... de-a valma cu vântul și ogarii. Totul e un joc. Doar liniștea... e firesc de sfântă... Sărbători binecuvântate!