Skip to main content

Posts

Schimbarea la Față pe Toaca

Uneori... visele atât de demult visate încât moțăie anchilozate în uitare... prind viață cu o vigoare surprinzătoare... Da... s-a întâmplat ca... după ani buni de tânjeală... să ajung pe Toaca... Sufletul cunoștea chemarea / ochii și picioarele se minunau de Măreția sa... Privilegiu... De câte ori... de câte ori pășim în tainițe fără să știm de ele... Precum darul vieții... privilegiul este revelat după o bucată de vreme... poate... Spațiul și Înaltul Înflăcărează sufletul și-i dă ghes să-și amintească de propriul înalt  colmatat de nerozia aflării în lumea cea mică... * Lumina lui Dogorel reglează lin respirația nobilei pietre  ce ne-a îngăduit ca așternut în prima noapte petrecută sub cerul liber sub miraculosul spectacol cosmic... brăzdat aleatoriu de câte o perseidă...  Cascada Duruitoarea ne alină / alintă oboseala trupului și duhului cu prospețime serios mlădioasă... Precum mai toate lucrurile cu adevărat semnificative viețuite... Toaca își revelează măreția și forma doar după ce
Recent posts

Pe noi culmi cu bucurie...

Visuri... de demult visate se aștern surprinzător de vii pe potecile Ceahlăului... Muntele ne rabdă pe toți... în liniște... Vechile șoapte de mister își ațin curgerea undeva... într-o inimă nevăzută... ce pulsează aproape imperceptibil dincolo de bucurie și tristețe... dincolo de dorințe... dincolo de nevoi și valori ce macină atâtea cugete de oameni... Uneori... pare că râde... nu pentru că ar fi bucuros... ci pentru că suntem noi... cam nătângi în râvna noastră de a ne cățăra pe el... și de a-l căuta acolo unde... nu e...

În inima muntelui

Precum în basmele populare... marea poveste începe cu trecerea apei... Șoaptele de viață, atât de plastice, ale copacilor și codrului...  retrezesc în mine atmosfera misterioasă și profundă a poeziilor lui Blaga - Inima pădurii În inima pădurii, atât de mustitoare de viață se deschide inima muntelui... cu o superbă cupolă urmată de un coridor spre o nouă cupolă, mai rafinată, mai ascetică dar blândă...  apoi... un culoar îngust forțează corpul să se încline pentru a avansa precum un copil care nu a descoperit încă arta verticalității...

Omul sfințește locul... Locul hrănește omul...

Omul sfințește locul... spun bătrânii și gura satului... Locul hrănește omul... spun cei ce iubesc natura... Am viețuit trei ipostaze în Bulzeștii de sus: Miezul petrecerii fiilor și fiicelor satului ... adunați în ateliere meșteșugărești (lemn, podoabe și țesătură), muzicanți și zicători din gură, cunoscători cu culegători de plante aromate și medicinale... era cald și efervescent... cu felurite povești de viață... cu băuturi și colaci... cu dorințe și orizonturi lumești... Comunitatea în natură ... adunată în jurul cântăreților și a focului... liniștită, așezată în sine... mult mai simțitoare și mai puțin vorovitoare... era împresurată de fuiorul suflului muntelui și pârâului, a florilor și picăturilor fine de ploaie... Natura ... minunata ființă ocrotitoare, hrănitoare și răbdătoare... îmbrățișa parcă mica ceată de oameni cu blândețe și o măreție smerită pe care... poate... doar sfinții o pot atinge cu sufletul și cugetul...  

Fii satului Bulzești...

S-a întâmplat... surprinzător... să ajung la sărbătoarea anuală a fiilor satului Bulzești... M-am întâlnit pentru prima dată cu lemnul ca cioplitor...  ce experiență... să plămădești forme fizice din forme mentale... Unii... văd utilitatea obiectelor... pentru mine... a fost un spectacol pictural întreaga suită de ateliere... locul în care frumosul, utilul și semanticul se împletesc firesc...  

De la apus până la răsărit pe Uroi

De ani de zile îmi doresc să ajung pe Uroi... De câte ori goneam pe autostradă îmi atrăgea privirea și sufletul misteriosul loc, parcă frate mai mic al vârfului Retezat... și... tot de atâtea ori... îmi și îi promiteam în gând: „într-o bună zi voi veni și la tine”... Un prieten îmi spune cu câteva zile în urmă: „mergem pe Găina sau la Uroi?”... Nici nu am reținut denumirea locului, nici nu am verificat pe hartă... am spus... așa... la plezneală: „hai la Uroi!” În timp ce contemplam de pe o stâncă apusul ce se așternea cu bulgări aurii peste toți cei ce mișunau un pic mai la vale, fiecare cu ale lui gânduri și preocupări... sentimentul că împlinirea firească și frumoasă a viselor este atât de ușor de atins se înfiripa din ce în ce mai liniștit și profund în sufletul meu... precum un fuior din poveștile cu ursitoare... Da... au fost mulți... de multe feluri... fiecare cu și în povestea lui... unii îmbrăcați în daci, alții în romani... alții gură-cască... toți sub același soare... Vifor e

Obiceiuri de 14 iulie...

A devenit un obicei ca... de 14 iulie să ieșim la o plimbare în Felix cu tata... De ce? Pentru că este ziua lui... De ce postez doar acum, după atâția ani? Pentru că acum este rotundă cifra, 85! Și... da... a fost o zi frumoasă ca o sărbătoare...  precum cânta Gică Petrescu... „astăzi e ziua ta / zi frumoasă ca tine”...  

Întămplări neîntâmplătoare

Copil fiind... păduri cutreieram... dar nu știam, dar nu știam... de hram și neam... și pași tihniți și gând curat... ce înaintea mea s-a preumblat... prin lut și ram... ... Da... s-a întâmplat ca... după mai multe decenii să revin, cu un tovarăș de drum, în pădurea copilăriei care... mi-a rămas pe retina imaginației ca un loc feeric precum dumbrava minunată din care mai lipsește Lizuca și Patrocle (cei din generația mea știu la ce mă refer). E cu adevărat minunată... După zeci de ore de examene și pregătiri pentru examene privirea mi-era însetată de natură... și... iată... doar la câțiva pași de casă (18 Km)... frumosul trăiește plenar... uneori stingher căci... oamenii au cam uitat să se bucure de el... FRUMOSUL DIN PROXIMITATE oare va fi doar titlu de postare sau titlu pentru cine știe ce altceva?... frumosul din proximitate... De ce flori? De ce să întrerupi brusc discuția cu un om care a călătorit câteva sute de kilometri ca să puteți vorbi de dragul unei flori? Ce putea avea mai

Frumosul din proximitate

  Cât de simplu e să fii la înălțime... Îți iei echipamentul sport, unul sau mai mulți amici, faci o probă de slalom printre examene și... urci pe observator... Pentru urcatul pe stânci... e nevoie de ceva mai mult exercițiu... Pas cu pas... apoi... o lungă contemplare...  Poate că nu este aceasta ziua în care voi escalada până la vârf această stâncă... Totuși... e fascinant și așa... Ieri chicoteam cu un amic cât de speriați sunt unii pe podurile de sticlă... Iată... avem și noi câteva plăci de sticlă la ultimul nivel al observatorului... Am trecut testul... Mai sunt și prieteni necuvântători (lexical) pe drumurile omului...