Skip to main content

Dar de Epifanie / Dar din dar se face rai...



Părea... părea că cel mai inteligent lucru pe care îl am de făcut pe ziua de azi este să mă resemnez cu perspectiva cerului acoperit de nori și a ploii... nici prea calde, nici prea reci... nici prea abundente, nici schematice (dacă o ploaie poate fi schematică). Da, a fost o ploaie matinală discretă și blândă... poate un pic conștiincioasă. 
Mi-am spus: acesta este botezul tău din acest an
Cu toată admirația pentru cei ce se aruncă în apele râurilor pentru a scoate crucea... eu privesc spectacolul lumii dintr-un colțișor mai liniștit de suflet.
Orice ar fi, la izvorul Sf. Ioan tot mă duc după apă - am hotărât cu fermitate în timp ce mă înfofoleam cu straturi, straturi apărătoare de apă și vânt.
Și-am pornit!
Pe drum am mai adunat două suflete prietene spre marea escapadă în natură... poate ca să fim și noi trei precum Regii - Magi pe care îi celebrează azi unele curente christice...
Dar... BAAAAAAM: soare la orizont! WAAAAAAAW!... și mai multe interjecții din aceeași gamă...
Am schimbat traseul, am condus ca o tigresă (vine anul tigrului deci... ne conformăm vocabularul)... și... iată-mă / ne în fața unui nou apus splendid...
Tot un fel de Epifanie... așa pentru oameni mai mărunței... dar care se bucură din tot sufletul de marele spectacol cosmic...
Mulțumesc!


Oare de câte picături de apă este nevoie pentru un botez?
Pare că... toată zarea și valea, cu turme și dulăi, cu preumblări de oameni și zboruri sporadice de păsări, cu sate și păduri...
încap într-o singură picătură
ce se ține suav dar zdravăn de mugurele ce va să fie o nouă creștere într-o nouă primăvară...
Oglindire poetică sau fizică fractală?...  


Este ceva misterios în drumurile smerite...
E o poveste a pașilor tăcuți sau zglobii dar măsurați cu măsura contemplării omului și nu a instrumentelor performante de navigație (pe care, de altfel, le folosesc cu mare frenezie).
Este și un dor - fuior... ceva din viitor... ca o promisiune: uite, pe aici aș putea să mă plimb și eu la un moment dat; ce bine-mi șade pe acest ipotetic drum; și mă înseninez căci îmi pot întrezări viitorul...
Parcă pașii capătă sens iar viața trăită cu sens este una frumoasă și bună... ne spun psihologii, filosofii și teologii...
Desigur că am apucat-o, iar, pe arătură... adică pe drumul inventat sau autoinventat pas după pas, copac după copac, baltă după baltă, subiect foto după subiect foto...


Darul zilei!
Da, pot scrie, în 6 ianuarie 2022: a șasea zi cu soare din acest an!
Dar a fi mult prea profan și nesemnificativ în fața grandiosului eveniment...
Mai mult decât cuvintele... poate spune liniștea...
Privește!


Pași liniștiți, ușori...
Apoi... stop... trebuie să privesc în dreapta... 
Doi copaci se arcuiesc în „v” iar cerul îi acoperă delicat cu luminozități discrete, întrezărite doar în semiobscurul înserării...
Retina îmbuibată de nuanțe trimite mai departe, sufletului, blânda mângâiere de netimp...
În tot acest timp Strava îmi măsoară performanțele atletice...


Undeva, într-un crepuscul, un copac se privește liniștit în luciul apei...
Cerul pare prea preocupat de fapte de devenire doar de el știute însă ochiul de apă îi savurează fiecare nuanță, fiecare unduire. Poate că își recunoaște esența înălțată... poate ființa sa dată pământului contemplă cu dor îmbrățișarea cu ființa sa dată cerului...
Apa...
Apa din mine se bucură și ea... poate...


La steaua care-a răsărit e-o cale-atât de lungă...
La doar câteva minute după ce soarele ne uluia cu cele întâmplate între cer și pământ undeva în îndepărtata linie a orizontului... o stea se revelă vederii noastre între două văluri de nori...
E atât de clară, atât de precisă... dar nu... nu e rece chiar dacă o înveșmântează tonuri de albastru catifelat sau strălucitor cum doar cobaltul știe să scânteieze.
Uite, mai e una... încă una... spectacolul nopții abia acum începe: este magic...
Închid portiera și pornesc spre casă. 
Lumea este din nou călduță, mică și guralivă dar... acolo... undeva... departe... este și un pic de acasă pentru sufletul meu...

Comments