Skip to main content

Cu soarele pe cale


E o zi de Duminică... a doua zi a anului 22 din mileniul II...
Dacă e 2... e apă mi-am zis... și am pornit spre lac...
Ce mai forfotă... ce mai bucurie... s-au trezit oamenii în anul nou și au ieșit la plimbare. Spațiul s-a umplut de chiote de copii și trăncăneli de mămici și tătici... până și câinii scăpați dintre betoane se unduiau a bucurie în continuarea balansului cozii.
Am stat îndelung pe malul lacului înainte de a face prima poză... Da... era atâta căldură în eter încât se putea sta jos pe iarbă... Era atâta căldură încât nici anotimpul nu mai era cert în localizarea mea temporală... poate că Natura inventează un nou anotimp de iarnă... unul în care soarele ne învăluie în raze aurii...
Unde a dispărut lumina clar-scânteietoare a ceea ce știam noi că este iarnă?
Unde a dispărut senzația-sentiment de înfofolire de retragere în propriile straturi protectoare în fața unui aer sclipitor dar revigorant de rece?
E bine... e bine să poți poposi fără fiori pe creasta anului...
E înduioșător... aproape până la lacrimi... să poți avea sentimentul că ești acasă în lume... 


Cerul scăldat de soare, iarba scăldată de soare, copacii scăldați de soare, oamenii scăldații de soare... cu toții suntem mai frumoși când soarele strălucește pe suprafețele noastre... cu toții suntem mai buni când căldura solară radiază din sufletele noastre...


Cu mulți ani în urmă căutam frenetic perfecțiunea...
Uneori se întâmplă să mă surprindă cu simplitate și farmec...
Atunci lumea e lume și oamenii oamenii...
Atunci e pace...


Am petrecut o vreme de timp cu vâscul...
Își schimba culoarea în fața ochilor și aparatului: ba era verde crud și alb imaculat când îl țineam spre pământ, ba era negru precum figurinele din teatrul umbrelor când îl țineam spre cer. Am ales scena în care era auriu... străbătut fiind de razele solare...


Privirea se așează cuminte undeva dincolo de cele trei pământuri...
Inima și plămânii se îmbibă liniștit cu singularitatea moment în nuanțe saturate...
E loc sub Soare... 

Comments

Popular posts from this blog

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...  

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...    

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...