Skip to main content

Caligrafii solare

 04.01.2022. A patra zi cu soare

Fotografia = scrierea cu lumină...
Azi am ieșit să privesc nuanțele de lumină. Prea ne-am obișnuit să privim nuanțele de culori și clar-obscururi. Cum ar fi să facem diferența dintre o strălucire caldă și una rece, dintre o luminozitate generoasă ce deschide spațiul și una ternă, dintre bulgării pufoși de aur ce plutesc în eter și zglobiile steluțe argintii... și mai câte și mai câte?...
Cum ar fi să ne măsurăm semenii după lumina din ochi și suflete și nu după sumbrele umbre?...

Omule, ieși în fiece zi și zâmbește la Soare...
Zâmbește cu toată fața, cu tot sufletul, cu toată viața...
Iar de va fi să sufle vântul, căci pe culme vântul suflă mereu mai tare, cu atât mai bine căci zâmbetul soarelui se va fi fost impregnat și mai profund în ființa ta iar truda ta va fi dăruită celor patru zări...

O altă zi, o altă poveste de doi...
Undeva, pe o pajiște păscută de mioare... silueta a două tufe ce se bucură împreună de viață se profilează pe ecranul cerului proaspăt curățat de vânt și ploaie și înnoitul an... 

Dacă Iubirea ar putea fi pictată... 
poate că ar fi precum îmbrățișarea soarelui ce se revarsă în căldură și luminozități discrete, 
atât de fine încât pătrund cu ușurință până în cel mai tainic lăcaș al inimii...

De-ar fi doar el, mesteacănul... ar fi o frumoasă poveste depănată ca un străvechi fuior...
De-ar fi doar el, cerul... ar fi o reconfortantă meditație Zen...
Dar sunt doi... împreună, două singularități magnific întrețesute..

Poate... poate că norii sunt gestualitatea soarelui...
Poate că... Sufletul Pământului ni se revelează prin caligrafii... solare plămădite cu nori...
Focul ce scrie pe Pământ cu Apă...

Undeva, în orizont căldarea unui deal se îmbie clar vederii...
Mioarele pasc nestingherite în apropiere, oamenii forfotesc frenetic în vale...
Ce știu ele?... Ce la pasă lor?...
Dar soarele ce-mi stă în spate îmi cunoaște gândul...

Poate că bătrânul copac locuit de vâsc 
și-a pregătit zeci de ani aplecarea pentru acest magnific salut al soarelui...
sau, poate, și-a încovoiat spinarea de prea multe reverențe pe parcursul timpurilor...
Ce privilegiu să pot contempla misterioasa întâlnire...

Comments

Popular posts from this blog

Lumina din miezul întunericului...

  Prima noapte dintre Crăciun și Bobotează se așterne cu și în liniște peste Cluj și clujenii pe care îi cunosc. În bună pace și rânduială ne adunăm în miez de noapte pentru a aprinde lumânarea... lumina OMULUI. Seara... înainte de a ne așeza cu fața și cu sufletul în fața altarului... orașul era scăldat în lumină... în multiplele forme electrice cu care primăria amuză privirile citadinilor în fiecare an. După miezul nopții conduc atent prin orașul adormit... nu pentru a evita vreun pericol ci... pentru a fi în unda de vrajă a nopții de Crăciun...  Speram să pot face câteva poze în centru... dar... ciudat... spre deosebire de anii trecuți... în creierii nopții, atunci când și Prâslea cel voinic adoarme lângă merele de aur... miile de luminițe care împodobesc străzi, stâlpi și copaci zac înghițite de întuneric. Economie - mi-am zis. Ce să mai fotografiezi într-o noapte obișnuită? Un pic trist... un pic sărăcăcios... eterul bulevardului Eroilor purta ecoul unor tineri care, cuprinși de e

În capul scării...

E liniște în mintea mea... e liniște și în sufletul meu... atât de surprinzătoare încât nici gândurile nici cuvintele nu îndrăznesc să curgă spre mine așa cum o făceau cu aplomb zilele trecute... Am ajuns la a douăsprezecea noapte sfântă când cerurile sunt deschise... când „îngeri și oameni cântă împreună”... când cosmosul se revelează omului prin cele douăsprezece  constelații... când lumile spirituale cercetează minuțios gânduri și vorbe, trăiri și fapte și țes... împreună cu mintea buimacă, sufletul frăgezit și cugetul vigilent... noi vise... noi orizonturi...   Coroana e completă... pietrele prețioase și-au găsit locul potrivit... în momentul potrivit... Zgomotul urărilor e mult estompat și rarefiat... Mai ajunge câte una-două... precum șuierul neașteptat al unor petarde întârziate din focurile de artificii... Parcă e făcut ca la orice joc de artificii... după ce spectacolul pare să fi epuizat arsenalul... iar oamenii își îndreaptă gâtlejurile înțepenite de atâta privit în sus... s

Omul: Sunetul Viu

2011 03 18 Vineri TVS ora 18:30 – 19:20 reluare: Sâmbătă 2011 03 19 ora 17:00 - 17:50 / Duminică 2011 03 20 ora 15:00 - 15:50 / Luni 2011 03 21 ora 16:30 - 17:20 Ramona Novicov * Carmen Vasile EMISIUNE TV ARTEFACTE OMUL: SUNETUL VIU Ramona Novicov * Carmen Vasile Invitat: Conf.univ. Dr. CARMEN VASILE Realizator: Conf.univ. Dr. RAMONA NOVICOV Monoopera este un gen nou al spectacolului de operă, în care un singur interpret întruchipează, într-un spaţiu imaginativ, toate personajele. În mod similar, în teatru, această tendinţă de esenţializare a dat naştere monodramei. În ultimii 20 de ani compozitorul EDE TER ÉNYI şi-a dedicat o bună parte din energia creatoare prefigurării acestui gen nou muzical transformând în gânduri muzicale teme care acoperă un vast spaţiu geografic (Japonia – Dincolo de tăcere, Flori Japoneze , India – Mahabharata , Grecia – Sărbătorile lui Ulise , România – Noul Adam , Germania – MephistoFaust , Italia – Divina Comedie , Franţa – Pov