Caligrafii solare

04.01.2022. A patra zi cu soare

Fotografia = scrierea cu lumină...

Azi am ieșit să privesc nuanțele de lumină. Prea ne-am obișnuit să privim nuanțele de culori și clar-obscururi. Cum ar fi să facem diferența dintre o strălucire caldă și una rece, dintre o luminozitate generoasă ce deschide spațiul și una ternă, dintre bulgării pufoși de aur ce plutesc în eter și zglobiile steluțe argintii... și mai câte și mai câte?...

Cum ar fi să ne măsurăm semenii după lumina din ochi și suflete și nu după sumbrele umbre?...

Omule, ieși în fiece zi și zâmbește la Soare...

Zâmbește cu toată fața, cu tot sufletul, cu toată viața...

Iar de va fi să sufle vântul, căci pe culme vântul suflă mereu mai tare, cu atât mai bine căci zâmbetul soarelui se va fi fost impregnat și mai profund în ființa ta iar truda ta va fi dăruită celor patru zări...

O altă zi, o altă poveste de doi...

Undeva, pe o pajiște păscută de mioare... silueta a două tufe ce se bucură împreună de viață se profilează pe ecranul cerului proaspăt curățat de vânt și ploaie și înnoitul an...

Dacă Iubirea ar putea fi pictată...

poate că ar fi precum îmbrățișarea soarelui ce se revarsă în căldură și luminozități discrete,

atât de fine încât pătrund cu ușurință până în cel mai tainic lăcaș al inimii...

De-ar fi doar el, mesteacănul... ar fi o frumoasă poveste depănată ca un străvechi fuior...

De-ar fi doar el, cerul... ar fi o reconfortantă meditație Zen...

Dar sunt doi... împreună, două singularități magnific întrețesute..

Poate... poate că norii sunt gestualitatea soarelui...

Poate că... Sufletul Pământului ni se revelează prin caligrafii... solare plămădite cu nori...

Focul ce scrie pe Pământ cu Apă...

Undeva, în orizont căldarea unui deal se îmbie clar vederii...

Mioarele pasc nestingherite în apropiere, oamenii forfotesc frenetic în vale...

Ce știu ele?... Ce la pasă lor?...

Dar soarele ce-mi stă în spate îmi cunoaște gândul...

Poate că bătrânul copac locuit de vâsc

și-a pregătit zeci de ani aplecarea pentru acest magnific salut al soarelui...

sau, poate, și-a încovoiat spinarea de prea multe reverențe pe parcursul timpurilor...

Ce privilegiu să pot contempla misterioasa întâlnire...

Comments

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

CARMEN VASILE

Search This Blog