Echilibru în mișcare

Dinamism... acesta este cuvântul cheie al momentului.

Credeam că îmi voi putea mobiliza corpul, încă ușor febril, să fac o plimbare în forță prin pădure pentru a onora impulsul sferei Spiritelor mișcării... S-a întâmplat, însă, ceva și mai spectaculos: dinamica dintre interior și exterior, dintre impuls și disciplină, dintre reacție și decelare... toate acestea la abia 12 Km de locul natal...

Între sus și jos, stânga și dreapta - eu și herghelia...

Între interior și exterior - eu și cuvântul...

Părea că lumina zilei și-a încheiat socotelile cu noi.

Caii mai rumegă, cu ochii bulbucați de plăcere, ovăzul și suplimentele nutritive. Câteva rafale de picături de ploaie purtate repejor de un vânticel grăbit ne biciuie obrajii și ne pun pe picior de plecare. De ar fi babe cârcotașe, cele trei iepe ar cleveti despre oamenii lor că sunt cam netoți... de se feresc așa de noroaie și ploi...

Taman în mijlocul gâlcevei nerostite... un flash puternit îmi atrage privirea... În mijlocul cuverturii dese de nori... s-a făcut culoar pentru a contempla luna... Oare... și-a făcut loc până la mine printr-o rază pentru că am gândit și scris atât de frumos despre ea ieri... sau o fi vreo prietenie mai tainică... mult mai veche... Pentru retină silueta lunii încă noi e clară... aparatul... nu o vede... Apoi... ca într-un spectacol de misterii... voalul norilor acoperă lucitoarea siluetă și fiecare își vede de drumul său...

Cu doar câteva zeci de minute înainte norii erau albi... nu întunecați... iar orizontul azuriu vorbea despre un viitor matur și înțelept. Copacul părea că pricepe cel mai bine ce va să fie și ce a fost. Crengile despuiate își extind ascultarea asfințitului de parcă toți neuronii noștrii ar avea timpane parabolice... E o forfotă în toată ascularea asta... O ațintire ascuțită a atenției până la întretăierea respirației... Cele lumești, precum lătratul isteric al câinilor, sunt tolerate dar nu ascultate...

Norii trec... lumina scade... câinii se ascund prin baloții de fân... copacul ascultă mai departe...

În această seară, spun scrierile, ar trebui să contemplăm muzica sferelor, așa cum o descrie Platon... dar... taman acum... spectacolul celest este înlocuit de cel planetar. E frumos și așa... poate mai apropiat sufletului nostru... poate mai familiar imaginației noastre... Pământul e liniștit - apa îl liniștește mereu. Acum a împresurat lutul cu o suculență sățioasă și căldicică. Dar apa văzduhului... e într-o mișcare plenară și intensă...

Undeva... între lumi... Sisi folosește mercantil fiecare secundă să înfulece iarba reavănă...

Jackie... e un paradox în continuă mișcare... „Brânză bună în burduf de câine”... mai spun uneori profesorii... Cam așa e și el: suflet cald și plin de dăruire într-un temperament debordant.... și... trebuie să recunoaștem... uneori exasperant...

Iată o temă bună pentru noul an: echilibru în mișcare...