Schimbarea la Față pe Toaca

Uneori... visele atât de demult visate încât moțăie anchilozate în uitare...

prind viață cu o vigoare surprinzătoare...

Da... s-a întâmplat ca... după ani buni de tânjeală... să ajung pe Toaca...

Sufletul cunoștea chemarea / ochii și picioarele se minunau de Măreția sa...

Privilegiu...

De câte ori... de câte ori pășim în tainițe fără să știm de ele...

Precum darul vieții... privilegiul este revelat după o bucată de vreme... poate...

Spațiul și Înaltul

Înflăcărează sufletul și-i dă ghes să-și amintească de propriul înalt

colmatat de nerozia aflării în lumea cea mică...

Lumina lui Dogorel reglează lin respirația nobilei pietre

ce ne-a îngăduit ca așternut în prima noapte petrecută sub cerul liber

sub miraculosul spectacol cosmic... brăzdat aleatoriu de câte o perseidă...

Cascada Duruitoarea

ne alină / alintă oboseala trupului și duhului

cu prospețime serios mlădioasă...

Precum mai toate lucrurile cu adevărat semnificative viețuite...

Toaca își revelează măreția și forma doar după ce ne-am îndepărtat de ea...

Comments

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

CARMEN VASILE

Search This Blog