Visuri... de demult visate se aștern surprinzător de vii pe potecile Ceahlăului...
Muntele ne rabdă pe toți... în liniște...
Vechile șoapte de mister își ațin curgerea undeva... într-o inimă nevăzută... ce pulsează aproape imperceptibil dincolo de bucurie și tristețe... dincolo de dorințe... dincolo de nevoi și valori ce macină atâtea cugete de oameni...
Uneori... pare că râde... nu pentru că ar fi bucuros... ci pentru că suntem noi... cam nătângi în râvna noastră de a ne cățăra pe el... și de a-l căuta acolo unde... nu e...
Comments
Post a Comment