Skip to main content

Buna Vestire


Sunt momente în care totul pare că povestește 
de parcă ar fi împresurat de savoarea unei turte dulci al cărei gust nu poate fi identificat cu papilele gustative pământești...
de parcă lumina ar fi prelungirea unui tărâm de vis, aproape uitat, care atinge retina și sufletul într-un mod misterios ca o blândă mângâiere...
de parcă însăși primăvara ar dansa desculță printre miile de frunzulițe și mlădițe, zorindu-le creșterea...
Azi e Buna Vestire!
Pădurea freamătă până în profunzimi de taină. Cerul se înveșmântează în strălucire intensă, aproape palpabilă. Aerul se rostogolește în bulgări aurii înmiresmați de pulsarea vieții... 
Natura face ce știe cel mai bine să facă: celebrează VIAȚA! 


Pășim în liniște alături... eu și calul meu...
Uneori se oprește brusc pentru a contempla depărtarea...
Alteori se întinde liniștit să pască noua iarbă împletită cu razele solare...


Orizontul a uitat, pentru o clipă, claritatea de azur și s-a înveșmântat în hlamida purpurie...
Undeva... sunt ființe care suferă...
Undeva... sunt ființe care se bucură...
Trăim cu toții de-a valma într-un petic de lume unde se înfiripă primăvara...


 Sunt două drumuri: cel văzut - bătut de pasul omului și cel nevăzut - al apei ce va urca din pământ prin trunchiuri și crengi pentru a se înălța spre văzduh prin frunze și flori.

Comments

Popular posts from this blog

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...  

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...