Skip to main content

C'est la Vie

M-am născut într-o gară pestriţă...
Odată cu mine se născu şi soarele.
Bonjour ma vie je suis ici!
A bagajele!... nu-mi place să-mi fac bagajele aşa că „mi-au picat din cer”:
valize, panglici, cioburi de amintiri, lucruri stranii, strălucitoare, colorate, animăluţe, monstruleţi...
şi un sentiment ciudat ca atunci când... ai vrea să... dar...
Ah, nu te gândi la...;
e formulă gramaticală generalizatoare: ai vrea să iei trenul dar ai uitat biletul sau ai vrea să trimiţi o scrisoare dar nu ai timbre sau ai vrea să zbori dar...,
în fine, mă înţelegi;
suntem singuri pe lume dragul meu –
hai să cântăm un cântec de leagăn sfâşietor de vesel...
*
Într-o zi, din întâmplare,
am găsit într-unul din buzunare
un fir strălucitor.
Cred că e ţesut din 36 de raze de soare –
prea e subţire şi prea tare dogoare.
*
Într-altă zi,
am descoperit mersul pe jos
iar firul curse mlădios
în urma mea...
Mi se făcu milă de osteneala sa şi-am aruncat ghemul în zare...
l-am lăsat liber să mi se-aştearnă-n cale
*
Abia după mult timp,
mergând pe bordura trotuarului,
am aflat că linia e... precum firul vieţii:
misterioasă, fragilă, uneori dreaptă,
alteori arcuită capricios în caligrafii mult prea complicate,
întotdeauna suspendată între două neante...
*
Şi am strigat de frică...
Frica locuieşte într-unul din bagajele mele, mereu în altul şi mereu cu alt chip.
Câteodată e foarte frumoasă –
atunci se ascunde în ciobul oglinzii care defragmentează lumina în culori şi zâne;
acolo locuiesc şi eu din timp în timp...
*
Dar nu m-a auzit nimeni –
n-apucasem încă să mă nasc...
*
Lumea e un loc răutăcios
ca o mamă care-şi face un copil al ei,
pentru ea,
pentru că altfel nu ar mai fi mamă şi atunci lumea nu ar mai fi lume...
În noaptea în care am dormit şase zile,
lumea a fost înduieşător de tandră cu mine –
atunci m-am născut pentru prima dată...
*
Apoi au trecut multe zile...
de-a valma, domoale...
am aflat în cele din urmă cum se joacă copiii –
dar nu mi-a plăcut: prea sunt neserioşi...
*
Suntem singuri pe lume, dragul meu –
şi nici măcar nu ştiu dacă exişti aevea.
Hai să ne şoptim un cântec de iubire.

Popular posts from this blog

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...  

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...    

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...