Epifanie

    Azi este despre ceruri și ape...

    Timp de Epifanie...

Ziua începe agale... somnolentă...

Soarele împresoară camerele cu luminozitate aurie...

Ne mișcăm lent... gândim lent... vorbim parcă în șoaptă...

Corpurile se mișcă prin eter cu greutatea moale-voluptoasă a unei pături pufoase proaspăt spălate dar nestoarse.

Cerul e brăzdat de nori răzleți și de dangătul sonor-insistent al clopotelor.

E ceva frumos, așezat, profund și melancolic în toată atmosfera.

Pășim prin locuri vechi cu priviri noi și vorbe cumpătate.

Doar vântul încearcă din timp în timp să se joace cu pălăriile noastre. Poate că suntem prea sobrii pentru impulsurile sâcâitor-jucăușe cu care zburdă, precum un mânz năstrușnic, printre locuri și timpuri. 

E momentul unei decizii: aventura savuroasă sau iubirea responsabilă...