Noi poteci... noi culmi... aceeași Iubire

Noi poteci... noi culmi... aceeași Iubire - Retezatul

Ce altceva te-ar putea motiva să trudești cărările montane decât iubirea...

Și cât de diferită este ea pe fiecare potecă... pe fiecare vârf... pe fiecare vale... în fiecare anotimp...

Parcă mai ușor se revelează și personalitatea fiecărei zile în dragul Retezat.

Tot acolo... sus... aproape de cer... sufletul se poate regăsi în magnifica respirație a orizontului...

Lacul Ștevia și vârful Retezat... doi prieteni precum Bucura și Peleaga...

poate că Nichita Stănescu a viețuit ceva asemănător când a scris: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt / două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se / două culori ce nu s-au văzut niciodată / una foarte de jos, întoarsă spre pământ, / una foarte de sus, aproape ruptă / în înfrigurata, neasemuita luptă”

Când intenția e pură... întreg Universul conspiră la realizarea ei...

Am ajuns pe Vârful Bucura 1 fără să ne fi propus acest traseu... dar sufletul meu... tânjea de ani buni la această culme...

Minute întregi îmi răsuna în minte învățătura din Alchimistul lui Coelho...

timp în care trupul se trudea din greu dar o misterios de liniștită bucurie îmi alinta ființa: am ajuns!

Retezatul... nu este ghiduș... este serios... sever... liniștit... puternic...

dar... s-a bucurat de ghidușia mea...

În fiece colț... un colț... scrutează zarea și trecătorii... în nemurire...

Comments

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

Despre soare... și despre cei de sub El...

Azi... Ar fi trebuit să fie despre El, despre Soare. Încă de dimineață mi-am făcut vocalizele mentale pentru lustruirea cuvintelor din a doua noapte sfântă. M-am dichisit toată ziua și am pornit ca la o întâlnire foarte importantă... cu un ușor frison care-mi picura neliniște de gheață în vene: și dacă îl ratezi? și dacă... până ajungi se va înnora? și dacă nu ai făcut totul pentru celesta întâlnire? Am ajuns! El, strălucitor mă aștepta pe cer. Ce ușurare. Era tot acolo și în oraș. Mi-a scăldat pupilele de cu dimineață în speranțe aurii. Totuși... a trebuit să fug dintre oameni pentru a-L putea întâlni... Cu toate astea... azi... a fost mai mult despre aer și cer, despre curăție și claritate, despre eleganță și sobrietate. Ca o amintire a viscolului sever de ieri, o undă rece și bine articulată de aer alerga peste câmpuri precum o cavalerie ușoară aeriană cu un gest autoritar prin care-și revalida victoria asupra pâclei cenușii cu care a trudit năpraznic toată noaptea. Norii sunt ...

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

CARMEN VASILE

Search This Blog