Noi poteci... noi culmi... aceeași Iubire

Noi poteci... noi culmi... aceeași Iubire - Retezatul

Ce altceva te-ar putea motiva să trudești cărările montane decât iubirea...

Și cât de diferită este ea pe fiecare potecă... pe fiecare vârf... pe fiecare vale... în fiecare anotimp...

Parcă mai ușor se revelează și personalitatea fiecărei zile în dragul Retezat.

Tot acolo... sus... aproape de cer... sufletul se poate regăsi în magnifica respirație a orizontului...

Lacul Ștevia și vârful Retezat... doi prieteni precum Bucura și Peleaga...

poate că Nichita Stănescu a viețuit ceva asemănător când a scris: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt / două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se / două culori ce nu s-au văzut niciodată / una foarte de jos, întoarsă spre pământ, / una foarte de sus, aproape ruptă / în înfrigurata, neasemuita luptă”

Când intenția e pură... întreg Universul conspiră la realizarea ei...

Am ajuns pe Vârful Bucura 1 fără să ne fi propus acest traseu... dar sufletul meu... tânjea de ani buni la această culme...

Minute întregi îmi răsuna în minte învățătura din Alchimistul lui Coelho...

timp în care trupul se trudea din greu dar o misterios de liniștită bucurie îmi alinta ființa: am ajuns!

Retezatul... nu este ghiduș... este serios... sever... liniștit... puternic...

dar... s-a bucurat de ghidușia mea...

În fiece colț... un colț... scrutează zarea și trecătorii... în nemurire...

Comments

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

CARMEN VASILE

Search This Blog