Ce altceva te-ar putea motiva să trudești cărările montane decât iubirea...
Și cât de diferită este ea pe fiecare potecă... pe fiecare vârf... pe fiecare vale... în fiecare anotimp...
Parcă mai ușor se revelează și personalitatea fiecărei zile în dragul Retezat.
Tot acolo... sus... aproape de cer... sufletul se poate regăsi în magnifica respirație a orizontului...
Lacul Ștevia și vârful Retezat... doi prieteni precum Bucura și Peleaga...
poate că Nichita Stănescu a viețuit ceva asemănător când a scris: „Ce bine că ești, ce mirare că sunt / două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se / două culori ce nu s-au văzut niciodată / una foarte de jos, întoarsă spre pământ, / una foarte de sus, aproape ruptă / în înfrigurata, neasemuita luptă”
Când intenția e pură... întreg Universul conspiră la realizarea ei...
Am ajuns pe Vârful Bucura 1 fără să ne fi propus acest traseu... dar sufletul meu... tânjea de ani buni la această culme...
Minute întregi îmi răsuna în minte învățătura din Alchimistul lui Coelho...
timp în care trupul se trudea din greu dar o misterios de liniștită bucurie îmi alinta ființa: am ajuns!
Retezatul... nu este ghiduș... este serios... sever... liniștit... puternic...
dar... s-a bucurat de ghidușia mea...
În fiece colț... un colț... scrutează zarea și trecătorii... în nemurire...
Comments
Post a Comment