Castelul din Carpați

Îmbrățișând nobila cale de la Cetatea Colț spre Vârful Retezat...

Mai mult decât bucuria regăsirii... este liniștea (re)aflării Acolo...

acel sentiment viu ce susură precum părăul de munte...

acel spațiu ce șoptește taine atât de bine cunoscute prin paserile ceriului și foșnetul codrului... prin aroma reavănă și suculentă ce mustește a forțe de viață...

Cetatea... atât de impresionantă și pentru Jules Verne

azi privește în liniște spre vale...

uneori... un fior de moarte se strecoară de pe zidurile frisonate de atâția pași curioși... dar pre puțin dispuși spre compasiune...

Pentru câteva momente Vârful Retezat ni s-a arătat prin pătura norilor...

E uluitor... dar... e cât se poate de firesc...

precum o mare iubire ce-și croiește drum prin timp și spațiu

doar pentru a atinge sufletul drag cu o caldă undă...

Împletire de timpuri

Împletire de substanțe

uneori păsările au trup de carne... alteori de piatră...

uneori... castelul pare ctitorit în Ev mediu... alteori... pare a fi acolo de milenii...

Drumul e

blând... dar serios

luminos... dar misterios

primitor... dar primejdios

Comments

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...

CARMEN VASILE

Search This Blog