Skip to main content

– Hai să fugim în lume!


– Hai să fugim în lume!

– Dar eu nu am chef să ies nici până la alimentara de la colț...

Acesta este un banc! L-am citit azi pe Facebook. M-am gândit că este emblematic pentru noi... dar... m-am abținut, încă, să-(ți)l trimit...

Pauză... de gândire... de frământare... Aha, deci te-ai apucat să scrii!?... De ce? Pentru ce? Îi vei trimite? Vei scrie cu regularitate? Va fi un roman? Va fi un studiu biografic? Va fi un suport de curs... al iubirii? Va fi un studiu? Va fi un act de terapie? O... da... este nevoie de vindecare... de vindecare de tine... de noi... poate de fanteziile atât de frumoase care mi-au animat sufletul... Îți voi scrie ție? Mă voi plasa ca narațiune într-un spațiu al observatorului... poate al îngerului?... Ce înseamnă asta? Dorință de distanțare? Dorință / nevoie de a privi lucrurile cu superioritate dintr-un plan în care nu (mai) pot răni sufletul? Dar dacă îți scriu direct? Este scrisul un surogat de tine? Sau mă ascund după cuvintele-obiect, mult prea docile, pentru a evita reacțiile tale emoționale, care, sper să recunoști, sunt sofisticate, ilogice și, de multe ori chinuitoare... Pauză... da... știu îți va lua și ție timp să măsori acest gând, să te distanțezi, îmbufnezi – argumentând gândirea logică și comportamentele sociale obediente care decurg din aceasta – îmblânzești, străbătut de fiorul... acel fior căruia i-ai dat atâtea nume și l-ai chinuit sub lupa observării și gândirii ca pe un animal nevrotizat în laboratoarele de testare a leacurilor chimice pentru oameni.

Plouă... prin toate ferestrele deschise ale apartamentului - sanctuar... natura respiră suculent spre mine... în timp ce țara este colorată în coduri...

Cred că voi face din toate câte un pic... ca-n viață... sau o delicioasă shaormă dar fără carne căci sabotez (delicat) finanțarea crimei organizate și necrofagia! Aici ar prinde bine un emoticon în care... 😉. Așa! Mi-a fost mai ușor să-l scanez decât să-l descriu. Da, dar shaorma[1] este un dish bazat pe carne! Ei bine, se poate și fără dar cu toate celelalte. Cu câțiva ani în urmă s-a făcut un rând în urma mea la o benzinărie care, rândul nu benzinăria, în scurt timp s-a transformat în public buimac și participativ, când am cerut vânzătoarei un sandwich cu carne fără carne... Eram după câteva sute de km conduși și mă mai așteptau alte câteva sute. Încă eram în psihologia șoferului de cursă lungă care știe să se bazeze pe reflexele și ghidușiile partenerilor de trafic, adică ne înțelegem noi, dacă nu din semnalizare (not my case), din situația dată și o dregem din mers. Dar... vânzătoarea nu era un șofer experimentat și nu pricepea că lucrurile pot fi chiar dacă nu sunt... Corul șoferilor (format instant în spatele meu) suna eterogen, așa cum îi șade bine muzicii moderne: – scoateți carnea din sandwich-ul de pe raft. – Dar nu am sandwich fără carne și nu pot să vă încasez altă sumă, suna firav vocea de o înduioșătoare naivitate a vânzătoarei. Am intervenit eu cu un solo percutant: – Dați-mi, vă rog, un sandwish cu carne! Fața vânzătoarei s-a înseninat brusc. Pauză. A luat sandwich-ul de pe raft, mi-a spus cât costă, am scos cardul la vedere în semn de accept al prețului. Am continuat: – Scoateți carnea din el sau o voi face eu! Pauză. Privire contrariat-furibundă, ca în desenele animate japoneze, din partea vânzătoarei (desigur), în timp ce corul din spatele meu scotea sunete de relaxare ca după diluarea unui ambuteiaj.

Cam așa e și iubirea noastră...

Acum mă înțelegi, nu-i așa?

Comments

Popular posts from this blog

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...  

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...