Skip to main content
Sâmbătă dimineața... prima zi din constelația Vărsător... corpul mă îmbie spre un ”grasse matinée”... gândul mă zorește spre sesiunea de modelaj în cereale susținut de un plastician din Germania specializat în arta curativă...
Atmosferă de atelier... foșnetul cretei cerate pe foile primelor schițe face parte din acea liniște aparte care înghite hulpav fervoarea descoperirii unui nou joc al minții. Nu suntem mulți oamenii la număr... totuși încăperea este plină cu prezența noastră... într-un fel aparte. Contemplăm... retușăm... apoi ne ajung din urmă cuvintele... unele domoale, altele chicotite... Prefer să rămân învăluită în tăcere și să observ... planul îmi este zădărnicit de curiozitatea amabilă a unui domn. Îmi vorbește despre cercetarea sa de 40 de ani în transpunerea intervalelor muzicale, prin coduri numerice, în forme / îi vorbesc despre cimatică... îmi vorbește despre muzicieni și plasticieni clujeni (figuri proeminente) / îi vorbesc despre aceeași...
Amândoi eram curioși cine este partenerul de conversație... nici unul din noi nu s-a prezentat... probabil pentru că aveam senzația că s-ar cuveni să ne cunoaștem... Voalul misterului a fost ridicat de amfitrioana locului care s-a apropiat de noi cu nonșalanță... atingând suplu conversația cu un... ”a fost la concertul tău de la muzeu”... fața i se transfigurează ca și atins de o baghetă magică... mă privește cu atenție, își mijește ochii în încercarea de a o vedea în mine pe cea de atunci de pe scenă... se minunează în sinea lui... sunt și nu sunt aceeași... îi zâmbesc înțelegător și ușor pișcăcios...
Formăm un grup și mergem la muzeu să vedem cele două lucrări monumentale expuse. Îl descopăr cu această ocazie pe interlocutorul meu ca fiind pictorul Valovits László… îmi autoacord același zâmbet înțelegător și… pișcăcios…

Mi se dezvăluire și îmi cere să îl descopăr: efect de neorealism (privit de la distanță) realizat prin tehnică pointilistă (privită din apropiere), cromatică impresionistă (privită de la distanță) obținută printr-o elaborare minuțioasă a mii de linii și puncte de culori distincte pe care ochiul le citește ca fiind nuanțe numai la o anumită depărtare… lumina / luminozitatea… călăuzirea privirii prin jocul formelor…


Mi-am amintit: cu ceva vreme în urmă mi-era foame… acum era mult prea târziu pentru micul dejun, chiar și pentru prânz… iar stomacul pare să fi ațipit… mă retrag totuși, val-vârtej, precum cenușăreasa în toiul balului (dar cu ambele botine)…

Popular posts from this blog

Pe ghete kangoo la Orașul faptelor bune 2023

Încă ne minunăm de minunea care suntem... Încă e un lucru serios să fii fericit... Încă învățăm arta compasiunii... Dar... învățăm... pe zi ce trece... să fim mai buni... mai umani... mai noi înșine... Ce bine că suntem... precum păsările în timp ce migrează... pe rând... vârf de lance... (pentru a da răgaz cârdului să se odihnească... despovărat de grija navigației)... în arta înfăptuirii binelui... www.kangooclub.ro / www.radio.zu E și bucurie... e și sănătate... dar... înainte de toate... e aflarea împreună... Uneori... liniștea... răzbește mai tare decât decibelii asurzitori...  

Peisaj de iarnă...

Ieși... ieși în natură și... respiră... E frig... îți îngheață urechile și nasul... dar... e loc de trăit... loc de iubit viața... loc de iubit ființele... Calul, etern tovarăș de drum, te iubește la fel de mult cu sau fără fard... cu sau fără haine de firmă... cu sau fără mașină de lux (dar... întotdeauna cu morcovi...). Te iubește pentru că ești acolo. Te iubește... pentru că așa știe să trăiască: în sălbăticie sau în devoțiune față de om... Contemplă apoi drumul... urma vizibilă a obiceiului oamenilor de a trece prin acel loc... Cât de fascinantă e liniștea ulițelor adâncite în adormirea iernii... Cât de tentant și ușor e să pășești pe o asemenea cale... unde... dacă ești cu adevărat atent îți poți auzi propria ființă surâzând la fiecare pas... E simplu... e frumos... Contemplă apoi... apa... care meditează în neclintire înghețată... Gândul ei... e cerul... mereu schimbător... Acum s-a închis în sine sub crusta translucidă. S-a ascuns de frigul de afară precum sufletul omului...

E lumină pe pământ...

E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...