Scrisori către mine (1)

Către,
SUFLETUL MEU

De aş fi o floare...

sufletul meu
plantă cosmică ar fi
ce se-mbuibă lacom
cu praf stelar,
mii de aştrii
şi tot atâtea vieţuiri celeste...

O, suflet drag,

himera infefabilului gând,
rodul tău sunt eu
rodul meu eşti tu

veghează deci la rodu-ţi

iar eu, la rându-mi, munci-l voi pe al meu

tulpina,

zveltă, mlădioasă, fibră de cristal
ce poartă-ntreaga sevă a cosmicului flux zodiacal
aşa s-o creşti

rădăcinile,

precum părul Semiramidei de lung, bogat, catifelat şi bine prins în creştet,
aşa să curgi în josul lumii,
în locul cel de taină
al facerii,
focului
şi arderii;
al lutului
cel sfânt,
matricial.

De acolo să-ţi adulmeci seva

de aur
şi argint
şi quarţ

Coronamentul...

lasă-l liber...
să crească între stele
bogat să fie ca spicul lanului de grâu,
lucitor ca soarele
roditor de fructe dulci, înmiresmate
cântător în adierea vântului
îngăduitor cu vocea văzduhului
miluitor cu pofta trecătorului
biruitor în bătaia vântului
tăinuitor al tainei fructului

de-i face-aşa

floare fructului tău
voi fi chiar eu
poate
fără ştire
de tulpină
ori ascunsa rădăcină
dar voi privi cu faţa-mi
acelaşi soare
prin care ti-ai nălţat făptura
iar giulgiul de culori
ale tale nerostite visuri
fi-vor
mireasma-mi
fii-va cântul de iubire
ce te-a făcut să creşti
şi-apoi născare să îmi dai
la moarte-mi
fructul
al tău şi-al meu va fi
şi va hrăni
ţine-va de sete
şi naşte-va
o altă plantă
cu mii de multe alte flori
ce voi fi tot eu
născându-te pe tine...