|
*
|
|
firava floare
venirea primăverii
sărbătoreşte
|
|
*
|
|
când înţeleptul
îmbrăţişează Pomul
rodul e dulce
|
|
*
|
|
pasărea cântă
slova ei se strecoară
în sufletul meu
|
|
*
|
|
fugi de acela
ce iubirea cu ura
îngemănează
|
|
*
|
|
în apa ce-o bei
se oglindesc stelele
dar şi chipul tău
|
|
*
|
|
cu greu dar senin
îţi porţi trupul prin
lume
o,
suflet blajin
|
|
*
|
|
firul de iarbă-şi
tăinuieşte tristeţea
iar vine toamna
|
|
*
|
|
chiuie vântul
precum anii în lume
la sfârşit de veac
|
|
*
|
|
nemărginirea
se reculege-n pacea
albă a iernii
|
E lumină pe pământ... când ninge... Căldura se retrage din vecinătatea atingerii... apa își oprește curgerea... lăsând loc unui altfel de lumini... misterioase... clare... distante... atât de intime contemplării... Pașii... se grăbesc pe cărări noi pentru minte... atât de vechi pentru suflet... Inima pulsează a exaltare... E liniște... E bine... Undeva... dincolo de orizontul retinei... frumosul își extinde protector prezența... Privilegiul înaltului... aduce cu sine... departe-vederea... Dorul se cuibărește cuminte... în priviri... în aer... Dorul de Sine...